All posts by Liceul Tehnologic Petru Rares

„Soluții alternative la violență”

În data de 12 februarie 2026, în unitatea noastră de învățământ, s-a desfășurat activitatea educativă „Soluții alternative la violență”, parte a proiectului „Fii inteligent, nu fi violent”, având ca scop informarea și educarea elevilor cu privire la cauzele și consecințele pe termen scurt și lung ale comportamentelor agresive și violente.

La activitate a participat doamna agent Roșca Iona, reprezentant al Inspectoratul Județean de Poliție, care le-a prezentat elevilor informații esențiale și exemple concrete privind:

🔹 Siguranța online – riscurile din mediul virtual și modalități de protecție;

🔹 Consumul de droguri – efectele nocive asupra sănătății și consecințele legale;

🔹 Răspunderea penală la adolescenți – responsabilitatea juridică și implicațiile faptelor antisociale.

Discuțiile interactive au contribuit la conștientizarea importanței unui comportament responsabil, bazat pe respect, dialog și soluționarea pașnică a conflictelor.

Prin astfel de activități, ne propunem să promovăm un climat educațional sigur și să formăm tineri informați, echilibrați și responsabili.

Mulțumim tuturor celor implicați!

Activități educative și de prevenire a violenței la Liceul Tehnologic „Petru Rareș”

În data de 4 februarie 2026, a avut loc ședința Adunării Generale a Consiliului Școlar al Elevilor din cadrul Liceului Tehnologic „Petru Rareș” Botoșani, o întâlnire dedicată implicării active a elevilor în viața școlii și dezvoltării personale.

Ordinea de zi a cuprins:

• Premierea elevilor participanți la concursul organizat în cadrul Programului „Împreună prindem curaj” (decembrie 2025);

• Prezentarea proiectului județean „Iubește românește”, susținută de președintele CȘE, Fulea Nicușor, proiect ce va fi implementat în luna februarie 2026, în parteneriat cu alte licee din municipiu;

• Activitate de prevenire a violenței, cu tema „Comunicarea interpersonală”.

Activitatea „Comunicarea interpersonală” a avut ca scop dezvoltarea abilităților de relaționare și integrarea unui stil de comunicare eficient în viața de zi cu zi. Elevii au urmărit:

  • aplicarea modelului comunicării eficiente;
  • identificarea stilurilor de comunicare (asertiv, pasiv, agresiv);
  • utilizarea mesajelor la persoana I;
  • recunoașterea factorilor care influențează negativ comunicarea.

Prin exerciții interactive precum „Telefonul fără fir”, brainstormingul pe tema comunicării, analiza unor situații conflictuale și realizarea simbolică a „Pomului faptelor bune”, elevii au fost implicați activ, și-au exprimat emoțiile, au oferit feedback și au învățat importanța empatiei și a responsabilității în comunicare.

La activitate au participat 30 de elevi din clasele IX–XII, membri ai Consiliului Elevilor.

CDL

Curriculum în dezvoltare locală, an școlar 2026-2027

Curriculum în dezvoltare locală, an școlar 2025-2026

Curriculum în dezvoltare locală, an școlar 2024-2025

Curriculum în dezvoltare locală, an școlar 2023-2024

Ziua Culturii Naționale sărbătorită cu suflet și culoare

Preșcolarii grupei mari, elevii din ciclul primar și gimnazial de la Școala Gimnazială Nr. 2, structură a Liceului Tehnologic „Petru Rareș” Botoșani, au sărbătorit Ziua Culturii Naționale aducând un emoționant omagiu poetului și prozatorului Mihai Eminescu.

🖋️ Cei mai mici au exersat scrisul cu pana, au recitat cu emoție poezia „Somnoroase păsărele”, iar prin jocul culorilor au dat viață unui fragment din creația eminesciană.

😊 Zâmbetul, curiozitatea și bucuria descoperirii au fost ingredientele cheie ale acestei activități speciale, care a transformat învățarea într-o adevărată poveste.

Felicitări copiilor pentru entuziasm și creativitate, iar dascălilor pentru că sădesc, cu răbdare, dragostea pentru cultură!

„Cultura se învață din copilărie, cu pași mici, povești calde și culori care dau aripi viselor.”

Excursie educativă în cadrul proiectului PNRAS – 19 decembrie 2025

În cadrul proiectului PNRAS implementat la Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Botoșani, structura Școala Gimnazială Nr. 2 Botoșani, au fost prevăzute, în cadrul activităților MATE, PREVENIRE și INTERVENȚIE, subvenții, ajutoare și premii acordate elevilor din grupul țintă.

Premiul a fost acordat elevilor care:

  • au reprezentat unitatea de învățământ la concursuri și olimpiade școlare;
  • au obținut cea mai mare medie generală în primele două module ale anului școlar 2025–2026;
  • au frecventat școala fără a înregistra absențe nemotivate.

Excursia desfășurată în data de 19.12.2025 a îmbinat activități educative, culturale, recreative și sportive, având un impact pozitiv asupra dezvoltării personale și sociale a elevilor. Activitățile au inclus:

📌 activități recreative și sportive în spații de joacă special amenajate, care au sprijinit cooperarea și dezvoltarea competențelor sociale;

📌 vizitarea Târgului de Crăciun din municipiul Iași, ca activitate educativă non-formală;

📌 participarea la roata panoramică, cu rol de observare și înțelegere a spațiului urban;

📌 vizitarea Palatului Culturii din Iași și a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, contribuind la dezvoltarea culturii generale și a valorilor civice.

Având în vedere caracterul educativ, motivațional și rolul de prevenire a abandonului școlar, acordarea acestui premiu este oportună, justificată și în deplină concordanță cu obiectivele proiectului PNRAS.

Felicitări elevilor și profesorilor implicați!

Spiritul sărbătorilor la Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Botoșani!

Astăzi, elevii Liceului Tehnologic „Petru Rareș” și copiii de la Structura Școala Gimnazială Nr. 2 au adus bucurie și emoție în întreaga comunitate școlară!

🌲 Au colindat, au urat, au dăruit zâmbete și au împodobit cinci brăduți de Crăciun în cele două locații ale unității de învățământ, transformând atmosfera într-una plină de magie și căldură.

Cadrele didactice și toți cei prezenți i-au primit cu drag și bucurie, bucurându-se de frumoasele tradiții de iarnă.

Mulțumim, în primul rând, copiilor și cadrelor didactice pentru implicare, entuziasm și sufletul pus în desfășurarea acestor activități!

Mulțumim, de asemenea, Primăriei Botoșani pentru sprijin și pentru brăduții care au adus un plus de frumusețe și spirit festiv unității noastre școlare!

🎅 Sărbători cu lumină, pace și bucurii pentru întreaga comunitate școlară!

Vești excelente pentru comunitatea Liceului Tehnologic „Petru Rareș” Botoșani!

Proiectul „Lanțul practicii – elevi pregătiți pentru tehnologiile viitorului” a fost aprobat pentru finanțare, în cadrul Programului „Creștem prin educație agricolă”, beneficiind de un grant în valoare de 5.000 lei.

Acest proiect reprezintă un pas important în modernizarea stagiilor de practică pentru elevii de la specializările Tehnician în industria alimentară și Tehnician ecolog și protecția calității mediului, punând accent pe:

  • colaborarea reală cu agenții economici
  • implicarea activă a elevilor
  • dezvoltarea competențelor practice relevante pentru piața muncii
  • utilizarea instrumentului Călătoria Elevului ca model modern și replicabil

Felicitări și mulțumiri sincere echipei de scriere a proiectului, pentru profesionalism, viziune, coerență și efortul susținut depus în toate etapele de elaborare a cererii de finanțare!

Rezultatul obținut confirmă valoarea muncii în echipă și angajamentul față de educația agricolă de calitate.

Mulțumim finanțatorilor și partenerilor programului pentru sprijin și încredere:

  • Romanian-American Foundation – finanțator
  • Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj – implementator
  • World Vision România
  • Junior Achievement România
  • Centrul Român de Politici Europene (CRPE)
  • Continuăm să construim oportunități reale de învățare pentru elevii noștri și să aducem educația agricolă mai aproape de cerințele viitorului!

Acest proiect se alătură altor inițiative câștigate de școala noastră, precum:

• „Agricultură durabilă. Protejarea mediului înconjurător” – grant câștigat în 2022

• „Împreună pentru o agricultură durabilă și un mediu curat” – grant câștigat în 2023

Aceste rezultate confirmă preocuparea constantă a Liceului Tehnologic „Petru Rareș” Botoșani pentru atragerea de finanțări și implementarea unor proiecte educaționale relevante și sustenabile pentru comunitatea școlară.

Tabăra de antreprenoriat, organizată în cadrul programului educațional ,,Start Major”

Astăzi, 10 decembrie 2025, am fost alături de 65 de elevi de la Liceul „Dimitrie Cantemir” Darabani, Liceul Tehnologic Coțușca, Liceul „Demostene Botez” Trușești, Colegiul „A.T. Laurian” Botoșani, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani, Colegiul „Gheorghe Asachi” Botoșani, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoșani, Liceul „Alexandru cel Bun” Botoșani, Liceul „Petru Rareș” Botoșani și Colegiul „Nicu Gane” Fălticeni, la activitățile din ultima zi a taberei de antreprenoriat, organizată în cadrul programului educațional ,,Start Major”, implementat de Asociația The Social Incubator cu sprijinul UniCredit Bank.

Tabăra de antreprenoriat a reprezentat etapa finală a programului, după ce Modulele 1 – ,,Educație financiară” și 2 – ,,Carieră și angajabilitate” au fost finalizate în perioada octombrie – noiembrie 2025.

Programul ,,Start Major” își propune să pregătească tinerii pentru provocările vieții adulte, oferindu-le instrumente practice necesare în gestionarea finanțelor, orientare profesională și antreprenoriat.

Felicitări organizatorilor, cadrelor didactice și, în mod special, elevilor care au demonstrat inițiativă și creativitate!

România unită în inimile copiilor

🇹🇩 Ziua de 1 Decembrie este pentru noi toți o zi a emoției și a bucuriei, o zi în care ne reamintim cât de prețios este faptul că suntem români. Este ziua în care sărbătorim împreună visul împlinit al strămoșilor noștri – România unită.

🇹🇩 Cu această ocazie, în școala noastră, a avut loc activitatea „Noi suntem români”, un moment special în care copiii și elevii au fost, ca întotdeauna, în centrul atenției. Cu atât mai mult cu cât, începând din 1 septembrie 2025, Liceul Tehnologic „Petru Rareș” funcționează alături de Școala Gimnazială Nr. 2, formând o singură mare familie – de la grădiniță până la clasa a XII-a.

🇹🇩 Am celebrat împreună Marea Unire de la 1918, am ascultat povestea acestei zile pline de semnificație, am lucrat cu entuziasm în ateliere unde au prins viață pliante și drapele, am descoperit valori naționale într-un joc de cuvinte și am intonat cu emoție Imnul Național. A fost o activitate în care s-au simțit bucuria, implicarea și spiritul de echipă – am fost cu toții uniți.

🇹🇩 Mulțumim din suflet tuturor celor implicați în organizare și tuturor copiilor și elevilor care au adus culoare și energie acestei zile!

🇹🇩 La mulți ani, dragi români! La mulți ani, România!