Vicecampioni naționali la lupte greco-romane!

Vicecampioni naționali la lupte greco-romane!

În perioada 6 – 8 martie 2026, la Ploiești, în Sala Sporturilor Olimpia, s-a desfășurat Campionatul Național de Lupte Greco-Romane U17, competiție la care au participat cei mai valoroși tineri luptători din România.

Suntem mândri să anunțăm că Boscrecea Ionuț și Sandu Armani-Gabriel, elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 2 Botoșani (structură a Liceului Tehnologic „Petru Rareș” Botoșani), legitimați la Clubul Sportiv Botoșani, au obținut două titluri de vicecampioni naționali.

Elevii de clasa a VIII-a au reprezentat cu mândrie atât clubul, cât și unitatea de învățământ, demonstrând că munca, disciplina și pasiunea pentru sport pot aduce performanțe remarcabile încă de la vârste fragede.

Felicitări sportivilor pentru ambiție și determinare, dar și antrenorilor care îi pregătesc zi de zi pentru performanță!