Archives 2026

„Soluții alternative la violență”

În data de 12 februarie 2026, în unitatea noastră de învățământ, s-a desfășurat activitatea educativă „Soluții alternative la violență”, parte a proiectului „Fii inteligent, nu fi violent”, având ca scop informarea și educarea elevilor cu privire la cauzele și consecințele pe termen scurt și lung ale comportamentelor agresive și violente.

La activitate a participat doamna agent Roșca Iona, reprezentant al Inspectoratul Județean de Poliție, care le-a prezentat elevilor informații esențiale și exemple concrete privind:

🔹 Siguranța online – riscurile din mediul virtual și modalități de protecție;

🔹 Consumul de droguri – efectele nocive asupra sănătății și consecințele legale;

🔹 Răspunderea penală la adolescenți – responsabilitatea juridică și implicațiile faptelor antisociale.

Discuțiile interactive au contribuit la conștientizarea importanței unui comportament responsabil, bazat pe respect, dialog și soluționarea pașnică a conflictelor.

Prin astfel de activități, ne propunem să promovăm un climat educațional sigur și să formăm tineri informați, echilibrați și responsabili.

Mulțumim tuturor celor implicați!

Activități educative și de prevenire a violenței la Liceul Tehnologic „Petru Rareș”

În data de 4 februarie 2026, a avut loc ședința Adunării Generale a Consiliului Școlar al Elevilor din cadrul Liceului Tehnologic „Petru Rareș” Botoșani, o întâlnire dedicată implicării active a elevilor în viața școlii și dezvoltării personale.

Ordinea de zi a cuprins:

• Premierea elevilor participanți la concursul organizat în cadrul Programului „Împreună prindem curaj” (decembrie 2025);

• Prezentarea proiectului județean „Iubește românește”, susținută de președintele CȘE, Fulea Nicușor, proiect ce va fi implementat în luna februarie 2026, în parteneriat cu alte licee din municipiu;

• Activitate de prevenire a violenței, cu tema „Comunicarea interpersonală”.

Activitatea „Comunicarea interpersonală” a avut ca scop dezvoltarea abilităților de relaționare și integrarea unui stil de comunicare eficient în viața de zi cu zi. Elevii au urmărit:

  • aplicarea modelului comunicării eficiente;
  • identificarea stilurilor de comunicare (asertiv, pasiv, agresiv);
  • utilizarea mesajelor la persoana I;
  • recunoașterea factorilor care influențează negativ comunicarea.

Prin exerciții interactive precum „Telefonul fără fir”, brainstormingul pe tema comunicării, analiza unor situații conflictuale și realizarea simbolică a „Pomului faptelor bune”, elevii au fost implicați activ, și-au exprimat emoțiile, au oferit feedback și au învățat importanța empatiei și a responsabilității în comunicare.

La activitate au participat 30 de elevi din clasele IX–XII, membri ai Consiliului Elevilor.

CDL

Curriculum în dezvoltare locală, an școlar 2026-2027

Curriculum în dezvoltare locală, an școlar 2025-2026

Curriculum în dezvoltare locală, an școlar 2024-2025

Curriculum în dezvoltare locală, an școlar 2023-2024

Ziua Culturii Naționale sărbătorită cu suflet și culoare

Preșcolarii grupei mari, elevii din ciclul primar și gimnazial de la Școala Gimnazială Nr. 2, structură a Liceului Tehnologic „Petru Rareș” Botoșani, au sărbătorit Ziua Culturii Naționale aducând un emoționant omagiu poetului și prozatorului Mihai Eminescu.

🖋️ Cei mai mici au exersat scrisul cu pana, au recitat cu emoție poezia „Somnoroase păsărele”, iar prin jocul culorilor au dat viață unui fragment din creația eminesciană.

😊 Zâmbetul, curiozitatea și bucuria descoperirii au fost ingredientele cheie ale acestei activități speciale, care a transformat învățarea într-o adevărată poveste.

Felicitări copiilor pentru entuziasm și creativitate, iar dascălilor pentru că sădesc, cu răbdare, dragostea pentru cultură!

„Cultura se învață din copilărie, cu pași mici, povești calde și culori care dau aripi viselor.”