Archives iunie 2024

Activitate-concurs în cadrul proiectului „Iubirea nu naște violență”

  • Astăzi, 26.06.2024, a avut loc premierea elevilor care au participat la concursul „Ce este bullyingul?”.
  • Pe grupul de WhatsApp al Consiliului Școlar al Elevilor, aceștia au primit un cod QR – un chestionar în Google Forms cu întrebări despre fenomenul bullying și violență.

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdSK2HprEU5scwi3AI4bCWZSYbXHyHV0_aXxbWGlfXWigf3Yw/viewform?fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTAAAR0sfIIfRN7ST_3H5fvi5eas-9glxSLYv4vT-3zwCda5YeGw3X1yhtU35RI_aem_Oggm8EVwXmWeDhTIoI2cJg&pli=1

  • S-au acordat premii, astfel: premiul I – 100 puncte; premiul II – între 80 -70 puncte; premiul III – între 65 – 60 puncte și mențiuni sub 50 puncte.

Elevii au fost premiați cu diplome și rechizite.

Proiectul județean COMUNICARE PRIN ARTĂ

  • În luna mai 2024 s-a desfășurat concursul FORME MODERNE DE COMUNICARE CU AJUTORUL IMAGINII, din cadrul Proiectului județean COMUNICARE PRIN ARTĂ, Ediția a VII-a, organizat de Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” – Săveni, jud. Botoșani și aprobat în CALENDARUL ACTIVITĂȚILOR EDUCATIVE JUDEȚENE 2024, poziția 44.
  • La Secțiunea NATURĂ STATICĂ, eleva Haluca Adelina a obținut Locul II, cu lucrarea intitulată „Floare”.
  • La Secțiunea PEISAJ, eleva Strîmbu Alexandra o obținut Locul III, cu lucrarea intitulată „Apusul la Rădăuți”.

Cupa 1 Iunie – Ediția a II-a 2024

  • Vineri, 21.06.2024, în sala de ședințe „Mihai Eminescu” a Primăriei Botoșani, au fost premiate lucrările care au participat la concursul de creativitate „Cupa 1 Iunie – Ediția a II-a 2024”, concurs organizat de Primăria Municipiului Botoșani. Concursul și-a propus dezvoltarea abilităților intelectuale, creative și tehnice și a avut în vedere stimularea capacității de lucru în echipă și inițiativă, prin participarea activă la propunerea unei idei viabile și realizarea acesteia prin alcătuirea unui „Totem” ce reprezintă unitatea de învățământ.
  • Liceul Tehnologic “Petru Rareș” Botoșani a fost premiat cu locul I secțiunea „Liceu”.
  • Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în acest proiect!

https://www.facebook.com/share/P5JjouL7kQDesgtT/?

eTwinning – #SelfieChallenge

Proiectul nostru #SelfieChallenge a ajuns la final!

Într-o lume dominată de tehnologie, noi am folosit-o în beneficiul nostru!

Elevi și profesori din România, Polonia, Spania, Turcia, Cehia și Italia au lucrat împreună la acest minunat proiect eTwinning, din februarie până în iunie 2024. Andreea Șalariu (fondator) și Monica Otrocol de la Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Botoșani, Francisco Javier Pascual Burillo (co-fondator, Spania – IES Pablo Gargallo), Joanna Zach-Christ (Polonia – I Liceum Ogólnokształcące w Świdnicy), Rita Pavan (Italia – IIS „N.Copernico-A.Carpeggiani”), Ewelina Brzeska (Polonia – Zespół Szkół nr 2 im. Leona Rutkowskiego w Płońsku), Ozlem Basar (Turcia – Cumhuriyet Anadolu Lisesi), Zuzana Gebauerova (Cehia – Střední škola služeb a podnikání, Ostrava – Poruba) și Manuela Fazecaș (Liceul Tehnologic Special nr. 1 Oradea) și-au coordonat elevii pentru a finaliza sarcinile acestui proiect internațional.

Partenerii #SelfieChallenge au creat activități menite să încurajeze comunicarea și colaborarea între elevi. Acestora li s-a oferit oportunitatea de a explora mediul în care trăiesc și de a deveni parte din acesta: au descoperit aspectele culturale, tradițiile și obiceiurile regiunii lor. Toate acestea au fost captate în poze tip selfie! La finalul proiectului, cele mai bune selfie-uri au fost selectate pentru realizarea unui album foto internațional.

Obiectivele proiectului au fost:

1. Să încurajeze curiozitatea elevilor de a descoperi cultura și tradițiile regiunii lor, selectând aspecte specifice pentru fiecare regiune în parte;

2. Să încurajeze împărtășirea acestor aspecte cu restul participanților, prin utilizarea tehnologiei și a instrumentelor digitale;

3. Să dezvolte abilități mai bune de comunicare și colaborare ale elevilor;

4. Să îmbunătățească competențele TIC ale elevilor;

5. Să îmbunătățească utilizarea abilităților lingvistice ale elevilor.

Proiectele eTwinning sunt o oportunitate minunată de cooperare și perfecționare la nivel internațional, elevii fiind principalii beneficiari ai acestora.

Ziua Eroilor

În fiecare an, Ziua Eroilor este celebrată odată cu sărbătoarea creștină a Înălțării Domnului, evocând memoria celor căzuți de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru întregirea neamului.

Astăzi, 13.06.2024, elevii de la Liceul Tehnologic “Petru Rareș” au depus o coroană la Monumentul Eroilor de la cimitirul “Pacea” și au participat la activitatea de comemorare a eroilor.

Festival Concurs Național de Cultură și Civilizație „CDIdei în cărți”, ediția 2023-2024

Cinci echipe din școala noastră au participat la faza județeană a Festivalului Concurs Național de Cultură și Civilizație „CdIdei În Cărți”, ediția a IX-a, desfășurată la Casa Corpului Didactic Botoșani, în data de 27 mai 2024.

  • Scopul Festivalului-Concurs Național „CDIdei în cărți”, ediția a IX-a, este de a asigura un cadru pentru dezvoltarea, demonstrarea şi manifestarea la nivel înalt a unor competenţe transversale ale elevilor (creativitatea, simţul artistic, imaginaţia, competențe TIC, de comunicare, munca în echipă) prin intermediul structurilor info-documentare (biblioteci școlare, centre de documentare și informare – CDI s.a) și al Centrelor Județene de Excelență, utilizând animații pentru lectură și metode ale educaţiei nonformale.
  • În cadrul Festivalului „CDIdei în cărți” elevii, în echipe de câte trei, coordonați de un cadru didactic/ bibliotecar, au ales o lucrare pe care au citit-o, apoi au realizat următoarele produse: fișa lucrării citite; jurnalul echipei; un obiect reprezentativ (macheta unei scene/ secvențe reprezentative din carte; booktrailer – pentru promovarea cărții; afiș pentru promovarea cărții, în format fizic sau digital); o prezentare orală a produselor realizate.
  • Liceul nostru a obținut următoarele rezultate:
  • PREMIUL I – Echipa BT_05_01, formată din elevele Berbece Cosmina, Hoancea Beatrice și Ciobănașu Andreea – Diana,clasa a XI – a și s-a calificat la faza națională.

Obiectul reprezentativ premiat: macheta reprezentând scena horei din romanul „Ion” de Liviu Rebreanu.

  • PREMIUL al III – lea – Echipa_BT_05_03, formată din elevii Calistru – Morcillo Edgar, Haluca Adelina, și Crețu Petruța Conceta, clasa a X – a.

Obiectul reprezentativ premiat: afiș pentru promovarea cărții „Cititorul din peșteră”, romanul scriitorului portughez Rui Zink.

  • PREMIUL al III – lea – Echipa_BT_05_04, formată din elevii Constantin Ionuț – Bogdan, Rudei Ilinca Alexandra și Roca Beatrice Daniela, clasa a IX – a.

Obiectul reprezentativ premiat: macheta reprezentând o secvență din romanul „Moromeții” de Marin Preda, secvența tăierii salcâmului.

  • PREMIUL al III – lea – Echipa_BT_05_04, formată din elevii Sălăgeanu Florin, Leahu Laura – Cristina și Spiridon Iasmina – Gabriela, clasa a X – a.

Obiectul reprezentativ premiat: macheta reprezentând secvență din nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici.

  • MENȚIUNE – Echipa_BT_05_02, formată din elevele Ștefănescu Beatrice Adriana, Crețu Larisa și Tofan Isabel, clasa a XI – a.

Obiectul reprezentativ premiat: afiș pentru promovarea lecturii basmului „Povestea lui Harap-alb” de Ion Creangă.

„Adicțiile și efectele lor”

Luni, 3 iunie 2024, în cadrul Simpozionului „Adicțiile și efectele lor”, a participat un grup de elevi ai Liceului Tehnologic ,,Petru Rareș”, ca răspuns la activitatea de prevenție desfășurată la noi în liceu în luna martie.

La eveniment au participat domnul profesor Bogdan Suruciuc, Inspector Școlar General ISJ Botoșani, Părintele Profesor Liviu Botezatu, Inspector pentru disciplina Religie, și alți consilieri și voluntari, membri ai Centrului pentru Consilierea și Tratarea Persoanelor Afectate de Adicții ,,Sfântul Andrei” al Protopopiatului Botoșani.

În cadrul simpozionului, au fost premiate lucrările elevilor participanți, dintre care elevele Crețu Petruța și Jușcă Petronela au obținut Premiul II, respectiv Mențiunea I, la secțiunea Artă Plastică.