Archives martie 2026

Masă rotundă cu agenții economici – parteneriat pentru educația viitorului

📌 În data de 06.03.2026, la sediul Liceului Tehnologic „Petru Rareș” Botoșani a avut loc activitatea „Harta colaborării” din cadrul proiectului „Lanțul practicii – elevi pregătiți pentru tehnologiile viitorului”– masă rotundă cu agenții economici. Proiectul face parte din Programul „Creștem prin educație agricolă”, finanțat de către Romanian-American Foundation în cadrul Grantului „Călătoria elevului” pentru activități de învățare la locul de muncă oferit de către Fundația Civitas.

📌 Evenimentul a reunit cadre didactice, elevi și reprezentanți ai agenților economici parteneri, cu scopul de a îmbunătăți organizarea stagiilor de pregătire practică pentru elevii de la specializările Tehnician în industria alimentară și Tehnician ecolog și protecția calității mediului.

📌 În cadrul întâlnirii au fost prezentate obiectivele proiectului, instrumentul Călătoria Elevului și cele 7 planșe utilizate pentru organizarea stagiilor de practică. De asemenea, participanții au discutat despre corelarea activităților desfășurate în școală cu cele din mediul economic, despre tehnologiile utilizate în firmele partenere și despre responsabilitățile fiecărui actor implicat în procesul de formare profesională.

📌 Dialogul constructiv dintre școală și mediul economic a evidențiat importanța colaborării pentru dezvoltarea competențelor profesionale ale elevilor și pentru pregătirea acestora în acord cu cerințele actuale ale pieței muncii.

📌 Mulțumim agenților economici, Direcției pentru Agricultură Județeană Botoșani, Direcției de Sănătate Publică Botoșani și Direcția Județeană de Mediu Botoșani care au răspuns invitației noastre și au contribuit la succesul acestei activități:

• doamna Serac Andreea – Administrator S.C. Natural Deea Cakes SRL

• domnul Iftodi Eusebiu – Director de vânzări la S.C. Casa Pâinii S.R.L. , ing. Industrie alimentară

• doamna Roșu Alexandra – Asistent marketing S.C. Pastry Casa dulce

• doamna Pop Mihaela – director economic la S.C. Cateryng by Casa S.R.L.

• domnul ing. Vieru Paul – Director executiv Direcția Județeană de Mediu Botoșani

• doamna ing. Aluculesei Monica – S.C. Casa Pâinii S.R.L.

• doamna insp. Chirică Marcela – D.S.P. Botoșani

• doamna insp. Săcrieriu Alisica Marcela – D.S.P. Botoșani

• doamna cons. Budăi Simona – D.A.J. Botoșani

• domnul ing. Iftodi Dănuț – D.A.J. Botoșani

📌 Mulțumim, de asemenea, elevilor, profesorilor coordonatori ai stagiilor de practică, ing. Burlacu Loredana și prof. Sposub Marius, prof. consilier educativ Artin Mihaela pentru implicare și sprijin.

Împreună construim un lanț al practicii solid, care pregătește elevii pentru tehnologiile viitorului!

Educatie Agricola – Să fii agriCOOLtor e mai tare decât crezi!

Fundația Civitas

Masă rotundă cu agenții economici – parteneriat pentru educația viitorului – Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Botoșani

Primăvara ne aduce împreună

https://www.facebook.com/share/16zhejk3wt/?mibextid=wwXIfr

Vă rugăm să intrați pe link și să votați copăcelul nostru!

În atmosfera plină de culoare și emoție a acestui început de primăvară, Liceul Tehnologic „Petru Rareș”, alături de structura Școala Gimnazială nr. 2, s-au alăturat cu bucurie proiectului „Primăvara în ramuri”, inițiat de Școala Gimnazială „Elena Rareș”, sub coordonarea doamnelor Loredana Şuşter și Claudia Hartie.

Activitățile s-au desfășurat în Parcul din fața Primăriei Botoșani, unde culoarea roșu-alb a vestit sosirea primăverii și a adus comunitatea mai aproape. Elevi entuziaști, cadre didactice dedicate și părinți implicați au contribuit împreună la crearea unei atmosfere pline de energie, creativitate și bucurie.