FESTIVALUL – CONCURS JUDEȚEAN DE COLINDE TRADIȚIONALE ROMÂNEȘTI „E VREMEA COLINDELOR!”, Ediția a III-a, decembrie 2024, CPEEJ poz.102/2024-2025

  • Elevii Liceului Tehnologic „Petru Rareș” Botoșani au răspuns pozitiv la invitația colegilor de la Liceul „Demostene Botez” Trușești din luna decembrie 2024 de a participa la Festivalul – Concurs Județean de Colinde Tradiționale Românești „E vremea colindelor!” reprezintă una dintre activitățile incluse în cadrul proiectului „Arc peste timp” și se adresează cadrelor didactice și elevilor din ciclurile primar, gimnazial și liceal.
  • La proba de concurs: INTERPRETARE VOCALĂ cu participare indirectă grupul vocal al școlii, îndrumat de domnul Vărvăruc Emanuel – profesor de religie, a obținut premiul I.

„Agri Impact”

Proiect de educație antrepenorială, coordonat de Liceul „Demostene Botez” Trușești, susținut de JA România-programul AgriSchool PLUS

(Proiect finanțat de România-American Foundation)

Pe 07.03.2025, a avut loc deschiderea proiectului „Agri Impact”, ce s-a desfășurat online.

În cadrul acestui proiect sunt parteneri patru licee cu specializare agricolă din Botoșani și din țară.

Liceul Agricol „Dimitrie Cantemir” Huşi;

Liceul Tehnologic ”Gheorghe Ionescu Sisești” Valea Călugărească;

Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Botoșani;

Liceul Tehnologic Coțușca.

Proiectul se va desfășura pe o perioadă de 5 luni, în care vor avea loc diverse activități în care vor fi implicați elevi, profesori, părinți, întreprinzători agricoli, reprezentanți ai comunității locale și DAJ:

• workshop-uri elevi/fermier

• târgul Minicompania

• vizite de studiu

#Liceul_Demostene_Botez_Trușești

#JA_România

#Creștem_prin_Educația_Agricolă

#Educație_Antreprenorială

#Liceul_Tehnologic_Gheorghe_Sisești_Valea_Călugărească

#Liceul_Agricol_Dimitrie_Cantemir_Huși

#Liceul_Petru_Rareș_Botoșani

#Liceul_Tehnologic_Coțușca

„Soluționarea conflictelor în familie cu dragoste și prin impunerea de limite” și ,,Martie în sărbătoare”

  • Astăzi, 07.03.2025, s-a desfășurat activitatea de consiliere a părinților cu tema „Soluționarea conflictelor în familie cu dragoste și prin impunerea de limite” din cadrul proiectului „Împreună pentru o comunitate mai bună”, parte a programului național „Împreună prindem curaj”.
  • Scopul activității a fost îmbunătățirea comunicării dintre părinți și copii, formarea abilităților de rezolvare a conflictelor și de luare a deciziilor.
  • În cadrul activității, părinții au aplicat prin joc de rol, lucrând pe grupe, strategia de rezolvare a conflictelor în familie dintre părinți și adolescenți, SOLVED (S – spuneți problema așa cum o vedeți; O – oferiți celorlalți posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere; L – lista posibilelor soluții întocmită împreună; V – votați-le pe cele acceptabile; E – evaluați soluțiile care rămân (argumente pro și contra); D – determinați care este cea mai acceptabilă soluție și aplicați-o tuturor.) În continuare, fiecare grup a raportat soluțiile identificate, primind feedback de la ceilalți părinți. Activitatea a fost coordonată de profesorul consilier din școală.
  • În parte a doua a întâlnirii, elevii au prezentat un scurt moment artistic, ,,Martie în sărbătoare”. Au recitat poezii dedicate femeii, mamei în special, au prezentat eseuri în care este evocat chipul mamei, au surprins plăcut publicul cu un recital la orgă, au cântat melodii de suflet pentru mame.
  • La final, copiii au oferit mamelor prezente în sală flori și felicitări confecționate manual.
  • Au participat 26 de părinți, 20 elevi și 12 cadre didactice.

„Adicțiille și efectele lor”

  • Astăzi, 18.02.2025, în școala noastră am desfășurat o activitate de prevenire în parteneriat cu Centrul de consiliere și tratare a adicțiilor „Sf. Apostol Andrei” din cadrul Protopopiatului Botoșani. Centrul oferă servicii de consiliere atât pentru persoanele dependente, cât și pentru familiile acestora, acțiuni de prevenție în instituții, cât și consilierea părților terțe interesate (cadre didactice, părinți sau aparținători).
  • În prima parte a întâlnirii, părintele Andrei le-a prezentat elevilor ce sunt adicțiile și care pot fi efectele lor, apoi un consumator de jocuri de noroc, care a beneficiat de terapie individuală în cadrul centrului, a împărțășit elevilor, din proprie experiență, cum a ajuns în această situație și cum a reușit să se vindece.
  • Activitatea a avut ca scop conștientizarea consecințelor consumului de droguri, tutun, jocuri de noroc etc.
  • Au participat 60 elevi și 4 profesori.

Activități de prevenire

  • În data de 13. 02.2025, în Liceul Tehnologic „Petru Rareș” s-a desfășurat o activitate de prevenire a consumului / traficului de droguri și a traficului de persoane.
  • Din partea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Compartimentul de analiză şi prevenirea criminalității a participat doamna agent Roșca Ioana, iar din partea Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, domnul inspector de specialitate Moisiu Mihai.
  • Elevii au primit recomandarea de a fi precauți cu privire la informațiile personale și pozele pe care le transmit în mediul online, deoarece aceste materiale, odată ajunse în posesia unor persoane rău intenționate, pot deveni pretexte de șantaj, precum și mijloace de exploatare în mediul online.
  • De asemenea, au fost sfătuiți să aibă grijă căror persoane le împărtășesc problemele lor, să își aleagă cu atenție prietenii și să încerce să nu se lase influențati de anturaj într-un mod negativ, să discute deschis cu părinții și cu cadrele didactice și să le ceară ajutorul dacă simt că ceva nu este în regulă.
  • În sală au fost prezenți 60 de elevi și 3 cadre didactice.

„Cum facem față presiunii anturajului?”

  • În data de 10.02.2025, am desfășurat activitatea cu tema „Cum facem față presiunii anturajului”, parte a proiectului național „Abilități pentru acțiune”, scopul acesteia fiind de a ajuta elevii să înțeleagă modul în care presiunea grupului ne influențează alegerile și deciziile, modul în care anumite strategii ne ajută să gestionăm acest tip de presiune.
  • Au participat elevii claselor a IX-a A și a IX-a B. Activitatea a fost condusă de profesorii care au urmat programul „Abilități pentru acțiune”, implementat de formatorii Asociației Lions Quest România în colaborare cu CPECA Botoșani.

ERASMUS+1

Proiectul: 2023-1-RO01-KA122-SCH-000124890

„Competențe îmbunătățite ale profesorilor și elevilor pentru o școală mai bună”

Proiectele Erasmus+ oferă oportunități diverse de formare pentru profesori și elevi. De data aceasta, în cadrul proiectului Erasmus+ „Competențe îmbunătățite ale profesorilor și elevilor pentru o școală mai bună” – Nr. de referință 2023-1-RO01-KA122-SCH-000124890, a fost vorba despre ultima mobilitate din acest proiect și anume Cursul „ICT in education” la care au participat patru cadre didactice de la Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Botoșani.

Pe parcursul a cinci zile, 25 – 29.11.2024, cei patru profesori de TIC, matematică și istorie au desfășurat mai multe tipuri de activități pentru integrarea TIC în educație.

Alături de colegii din Grecia și Ungaria, colegii noștri au parcurs un program de curs cu o mare varietate de metode menite să fie adoptate pentru introducerea TIC în orele de predare la clasă.

Formatoarele lor, Smriti Vasistha și Denisa Dave s-au asigurat că toată lumea se simte inclusă și că toți participă în mod activ la curs.

Programa propusă pentru acest curs a fost centrată pe subiecte cum ar fi:

1. Prezentarea și folosirea de instrumente AI

• Crearea unui plan de lecție cu ajutorul instrumentelor pentru planificarea lecției: Magicschool.ai, Curipod, Teacher’sbuddy, Briskteaching, Alayna.us, App.Diffit.me

• Creatori de prezentări cu ajutorul diapozitivelor: Slidesai.io, Gamma, Prezo, slidesgo

• Prelucrare de Text to Video: D-ID – Photo and text to Video, Invideo.io – Idea to Video, Fliki – Idea and PPT to Video

• Utilizarea unei imagini și a unui text cu D-ID: Mizou.com

• Instrumente de notare și evaluare: Gradescope.com, Quizizz.com

• Instrument pentru desen: Autodraw,

• Instrument pentru crearea unei melodii – https://suno.com,

• Cercetări suplimentare pentru găsirea unor instrumente utile: https://theresanaiforthat.com/, https://ditchthattextbook.com/ai-tools/, https://www.futuretools.io/

2. Siguranța online.

3. AI generative

Fiecare subiect a fost dezvoltat și tratat atât din punct de vedere teoretic, cât și prin activități practice.

Astfel, la finalul cursului, participanții au deprins noi metode de lucru cu elevii, astfel încât introducerea TIC la clasă să fie mai ușoară, mai eficientă atât pentru elevi cât și pentru cadrele didactice.