Elevii Liceului Tehnologic „Petru Rareș” Botoșani au răspuns pozitiv la invitația colegilor de la Liceul „Demostene Botez” Trușești din luna decembrie 2024 de a participa la Festivalul – Concurs Județean de Colinde Tradiționale Românești „E vremea colindelor!” reprezintă una dintre activitățile incluse în cadrul proiectului „Arc peste timp” și se adresează cadrelor didactice și elevilor din ciclurile primar, gimnazial și liceal.
La proba de concurs: INTERPRETARE VOCALĂ cu participare indirectă grupul vocal al școlii, îndrumat de domnul Vărvăruc Emanuel – profesor de religie, a obținut premiul I.
Felicitări organizatorilor, elevilor și domnului profesor pentru performanța obținută!
Proiectul se va desfășura pe o perioadă de 5 luni, în care vor avea loc diverse activități în care vor fi implicați elevi, profesori, părinți, întreprinzători agricoli, reprezentanți ai comunității locale și DAJ:
Astăzi, 07.03.2025, s-a desfășurat activitatea de consiliere a părinților cu tema „Soluționarea conflictelor în familie cu dragoste și prin impunerea de limite” din cadrul proiectului „Împreună pentru o comunitate mai bună”, parte a programului național „Împreună prindem curaj”.
Scopul activității a fost îmbunătățirea comunicării dintre părinți și copii, formarea abilităților de rezolvare a conflictelor și de luare a deciziilor.
În cadrul activității, părinții au aplicat prin joc de rol, lucrând pe grupe, strategia de rezolvare a conflictelor în familie dintre părinți și adolescenți, SOLVED (S – spuneți problema așa cum o vedeți; O – oferiți celorlalți posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere; L – lista posibilelor soluții întocmită împreună; V – votați-le pe cele acceptabile; E – evaluați soluțiile care rămân (argumente pro și contra); D – determinați care este cea mai acceptabilă soluție și aplicați-o tuturor.) În continuare, fiecare grup a raportat soluțiile identificate, primind feedback de la ceilalți părinți. Activitatea a fost coordonată de profesorul consilier din școală.
În parte a doua a întâlnirii, elevii au prezentat un scurt moment artistic, ,,Martie în sărbătoare”. Au recitat poezii dedicate femeii, mamei în special, au prezentat eseuri în care este evocat chipul mamei, au surprins plăcut publicul cu un recital la orgă, au cântat melodii de suflet pentru mame.
La final, copiii au oferit mamelor prezente în sală flori și felicitări confecționate manual.
Au participat 26 de părinți, 20 elevi și 12 cadre didactice.
Astăzi, 4 martie 2025, a avut loc la Liceul Tehnologic „Petru Rareș” un exercițiu practic de simulare privind modul de comportament și de acțiune în cazul producerii unei situații de urgență – incendiu.
Întâlnirea Liceelor Agricole din România și Republica Moldova
În perioada 26-27 februarie 2025 a avut loc evenimentul ”Educația agricolă în România și Republica Moldova – Politici publice și bune practici”, organizat de Centrul Român de Politici Europene – Creștem prin Educație Agricolă, eveniment desfășurat la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” București.
Dialogul dintre comunitatea liceelor agricole din România și factorii decizionali de la nivel guvernamental s-a concentrat pe susținerea, formularea și implementarea de politici publice și programe de finanțare care să ia în considerare provocările și oportunitățile învățământului preuniversitar agricol, precum și sprijinul pentru reformele în învățământul profesional și tehnic agricol susținute prin PNRR (investiții, formarea profesorilor de specialitate), updatarea curriculum-ului, dar și finanțările oferite de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru liceele cu specific agricol. Au fost prezenți colegi din școlile agricole din Republica Moldova, precum și alți actori instituționali relevanți pentru agricultura din Chișinău.
Domnul prof. dr. Valeriu Tabără a prezentat cuvântul de bun venit. Evenimentul a mai avut ca invitați reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării – domnul ministru prof. univ. dr. psih. Daniel – Ovidiu David, domnul secretar de stat prof. Sorin Ion, doamna consilier MEC – Doina Diaconescu, implementare finanțare pentru investiții PNRR, reprezentanți ai CNDIPT – Dalia Maria Mircea – Dărămuș, ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale – șef serviciu, domnul Gheorghe Lăcătușu, ai AFIR – șef serviciu coordonare, doamna Oprea Victoria, și reprezentanți ai mediului academic.
#EducațieAgricolă – Consorțiul CEA – Fundația World Vision România, Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj, Junior Achievement România, Centrul Român de Politici Europene. Mulțumim Alexandra Vitan – director executiv CRPE, Crenguța Bărbosu – senior program manager Roxana Vitan, președinte RAF.
#Mulțumim pentru implicarea în susținerea liceelor cu specific agricol!
Astăzi, 18.02.2025, în școala noastră am desfășurat o activitate de prevenire în parteneriat cu Centrul de consiliere și tratare a adicțiilor „Sf. Apostol Andrei” din cadrul Protopopiatului Botoșani. Centrul oferă servicii de consiliere atât pentru persoanele dependente, cât și pentru familiile acestora, acțiuni de prevenție în instituții, cât și consilierea părților terțe interesate (cadre didactice, părinți sau aparținători).
În prima parte a întâlnirii, părintele Andrei le-a prezentat elevilor ce sunt adicțiile și care pot fi efectele lor, apoi un consumator de jocuri de noroc, care a beneficiat de terapie individuală în cadrul centrului, a împărțășit elevilor, din proprie experiență, cum a ajuns în această situație și cum a reușit să se vindece.
Activitatea a avut ca scop conștientizarea consecințelor consumului de droguri, tutun, jocuri de noroc etc.
În data de 13. 02.2025, în Liceul Tehnologic „Petru Rareș” s-a desfășurat o activitate de prevenire a consumului / traficului de droguri și a traficului de persoane.
Din partea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Compartimentul de analiză şi prevenirea criminalității a participat doamna agent Roșca Ioana, iar din partea Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, domnul inspector de specialitate Moisiu Mihai.
Elevii au primit recomandarea de a fi precauți cu privire la informațiile personale și pozele pe care le transmit în mediul online, deoarece aceste materiale, odată ajunse în posesia unor persoane rău intenționate, pot deveni pretexte de șantaj, precum și mijloace de exploatare în mediul online.
De asemenea, au fost sfătuiți să aibă grijă căror persoane le împărtășesc problemele lor, să își aleagă cu atenție prietenii și să încerce să nu se lase influențati de anturaj într-un mod negativ, să discute deschis cu părinții și cu cadrele didactice și să le ceară ajutorul dacă simt că ceva nu este în regulă.
În sală au fost prezenți 60 de elevi și 3 cadre didactice.
Mulțumim invitaților, profesorilor și elevilor prezenți la activitate!