Simpozionul „Educația ecologică și de protecția mediului în învățământul preuniversitar”

Simpozionul „Educația ecologică și de protecția mediului în învățământul preuniversitar”

  • Joi, 10 aprilie, 2025, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a găzduit cea de-a patra ediție a simpozionului Educația ecologică și de protecția mediului în învățământul preuniversitar.
  • Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Silvicultură din Suceava, Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc și Asociația Județeană Sportul pentru toți Suceava.
  • Simpozionul s-a adresat atât cadrelor didactice și elevilor din învățământul liceal, cât și mediului universitar și s-a axat pe integrarea unor teme actuale de mediu în programul de pregătire al elevilor și studenților, urmărind să dezvăluie perspectiva tinerei generații asupra provocărilor și noilor realități climatice, sociale, politice sau economice, pe care trebuie să le înțelegem în context ecologic.
  • Au fost reprezentate 28 de licee, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava prin Facultatea de Silvicultură, Asociația Județeană Sportul pentru toți Suceava și Direcția pentru Agricultură Județeană Suceava – peste 180 de cadre didactice, studenți și elevi interesați de provocările legate de educația ecologică, schimbările climatice și protecția mediului.
  • Programul simpozionului a inclus și o sesiune de prezentare și premiere a posterelor și eseurilor realizate de elevi.
  • Domeniile ecologiei și protecției mediului vor oferi tot mai multe oportunități în viitor – este esențial ca tinerii să se pregătească temeinic pentru a deveni specialiști în aceste domenii.