„Adicțiile și efectele lor”

„Adicțiile și efectele lor”

Vineri, 15.03.2024, am desfășurat o activitate de prevenire a consumului de droguri, jocuri de noroc, dependență digitală, numită „Adicțiile și efectele lor”, în parteneriat cu Centrul de consiliere și tratare a adicțiilor „Sf. Apostol Andrei” din cadrul Protopopiatului Botoșani. Centrul oferă servicii de consiliere atât pentru persoanele dependente, cât și pentru familiile acestora, acțiuni de prevenție în instituții, cât și consilierea părților terțe interesate (cadre didactice, părinți sau aparținători).

În prima parte a activității, părintele Andrei le-a prezentat elevilor ce sunt adicțiile și care pot fi efectele lor, apoi doi consumatori de jocuri de noroc, care au beneficiat de terapie individuală în cadrul centrului, au împărțășit elevilor, din proprie experiență, cum au ajuns în această situație și cum au reușit să se vindece. Activitatea a avut ca scop conștientizarea consecințelor consumului de droguri, tutun, jocuri de noroc etc. Au participat 107 elevi și 8 profesori.